agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-07-17 | |
Şedeam tolăniţi pe
trifoiul care poate ne-a lăsat multe autografe în plasma sângelui ce nu ne iubeşte, ci doar ne apără de tupeul de a ne creea propriul nostru Sistem Solar; priveam norii, iar senzaţiile noastre căutau cărciuma perfectă, falansteriană, ceva care să semene cu un muzeu căruia, din fericire, îi lipseşte o latură sau chiar mai multe. Dintr-odată, norii ne apăreau precum nişte continente în galop, o derivă a pământului prăpădit ce-şi face plimbarea după nişte legi pe care nu le înţelege decât nescrise, injectate în măduva lui cerşetoare cu toată senilitatea şi greaţa posibile, tărâmuri nebune ce plutesc escortate de oceane pe care nu le vedeam atunci, dar care ne pipăiau ţesuturile şi ne bântuie astăzi printre scheletele vreunei fericiri. Iar noi ne imaginam că pe acele mase de ţărână sunt fie tătari reînviaţi, fie sclavi ai lui Spartacus ce încă fug de omenire cu crucea în spate, bătându-ne apoi gândul că s-ar putea să fie chiar urmaşii noştri ce ne privesc de acolo ca pe nişte puncte ce, sărmanele, pot fi confundate foarte cinic cu matematica ce se uită lesne, condamnându-ne în continuare să ne înghesuim la cinema şi să inventăm permanent specii de mâncare bună de expus şi la pinacotecă. Desigur, ne lăsam în cele din urmă păgubaşi, admiţând cu un surâs amputat pe faţă că nu ştim ce e acolo sus, că nici cei de deasupra nu ne-au vrut cândva binele, rămânând doar spaima ca nu cumva aceştia să dorească a se coborî pe Pământ şi a se transforma în lianele prelucrate chimic ce ne vor însoţi pretutindeni şi se vor amesteca între moleculele traiului nostru de pe o zi pe alta, prefăcându-ne pielea din podoabă aerată în scut ce trebuie să strălucească la orice oră şi cât mai zgomotos, învăţându-ne cu un surâs şi mai amputat faptul că stratul de ozon poate împrumuta acidul din oase şi glucoza din minele umanităţii, chiar dacă îşi păstrează numele pe care nimeni nu e în stare să-l poată despărţi în silabe.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate