Încă mai caut licărit pe schele,
În clinchetul subțire de hurmuz,
Îngălbenite file-au scări la stele,
Când zboară-n fâlfâit de sturz.

O ultimă bătaie m-a desprins
De pe cărarea adormită-n vină,
Cu roibii pribegiei am atins
Cuvinte despicate, ce suspină.

Ți-am așternut dileme la picioare,
Pelinul se mai simte-n cerul stern;
O ultimă cortină peste soare
Se va topi în ochiul cel etern.

Fuge timpul prin noi ca vântul,
Pe razele copiloase-n zări,
Pe șoldurile clipei umblă sfântul
Și nuferii ispitelor chemări.

Mă mângâi sclipitoare-'ntre plaivase,
Cu umbra ta-'ntrupată cu năframă;
Ca un cântat înfiorat prin oase,
Hrănind lumina amintirii-n ramă.

Suavii nuri ai lacului privirii,
Ce se desfac în colțuri asfințite,
Îmi strâng la piept amurgul răstignirii
Vibrând pe-a toamnei strune ruginite.

În sufletul miros de năluciri,
Ducându-ți adierea ta ca hrană,
Pătrunzi peste luminele subțiri, –
Margăritar pe pântec de icoană!