drumul pe care mergi, până când mersul devine mers și
drumul drum, iar tu
pășești înafara ta ca și cum de-abia acum
începi să pornești

în sensul în care
toate ceasornicele s-au întors, în sensul în care
toate capetele de la o masă s-au întors
în sensul în care
scrisul devine un vas către un țesut la mare depărtare

astăzi m-am decis să nu și ca urmare
am făcut un ceai de plante cu mult vânt, soare
câteva albine și-am deschis o carte oarecare
și am pornit la o plimbare peste-un răsărit de mare
cu păsări ce trag de aripi ca de niște parâme

tu stai cu o mână peste cealaltă mână și zici
ba nu zici, ci taci, iar tăcerea vorbește mai tare decât
și un puls ascuns se arată în degete ca o icoană
iar eu te privesc din profil cum taci și profilul privește
spre muntele cu piept de bărbat, și încerc să vorbesc, dar tu
stai cu o mână peste cealaltă mână și zici, taci mai precis
și-mi faci semn să m-alătur de umbră sub copaci

cine se ascunde în cine mă'ntreb, oglinzile ăstea fără sfere
au propriile lor fracturi, poate că-i cerul, pământul, sau cosmologic vorbind
densul și absența lui
un sens desigur absurd, ca urmare îmi strâng părul
de la tâmpla stângă cu pumnul stâng ca pe o pensulă
înmuiată în sânge și gânduri
și cu palma dreaptă întind pânza de pe umeri
așternut pe pământ

dar poate că mâine da, n-o să fie soare
și atunci o să mă ridic și
o să-mi scutur haina
către un cer plin de mirare și
luându-mi rămas bun
o să șterg totul
blând
(ca pe-o uitare)