să asculți liniștea dintre două cuvinte

și să înțelegi adâncul unei răsuflări șoptite
pierdut între un dincolo de viață și dincoace de noapte
și să te-întrebi, cine mai tace cu mine?

moartea tace, stele tac atunci când nu cântă,
frunzele, iarba foșnesc, își trosnesc rădăcinile înțepenite
numai omul vorbește. se leagă de viață cu vorbe simple și trăiește

să asculți liniștea, să rostești ce trebuie și când trebuie
să te strădui să nu sperii cuvintele ostenite
și mai ales să le iubești cu tăcerile tale



să cauți în adânc linia plânsului

să te îndepărtezi de singurătatea asta numită viață
și să te regăsești zburând, alături de toți nenăscuții și de toți petrecuții
până când baierele cerului se vor desface lăsând lacrimile
să deseneze curcubeie pe marginea timpului