privesc lumea prin toți ochii
între unu și doi se cască un infinit
piatra din temelia casei mele
ascunde un crustaceu fosilizat
un mesaj de naufragiat într-o sticlă
de Coca-Cola
știu mai mult dar înțeleg tot mai puțin
multă mâncare și gânduri ieftine răzlețe
îmi trebuie o chilie ca o cochilie
să mă eliberez din substanță în
cel ce e propria lui rațiune de a fi
să dorm pe patul meu de cuie
până când nu mai simt durere și neputință
fără apă, fără mâncare
asta ar trebui să fac
dar până atunci
mai comand cinci mici și o bere
la piața din Obor