Doamne, ți-am spus de atâtea ori în spovezile mele
că îmi place strălucirea,
dar m-ai tras zdravăn de urechi,
ca să-mi alung orbirea și din minte smintirea.
Asta ma trezit la realitate, întrebându-mă imediat
dacă ceea ce ți-am cerut merit cu adevărat.
A vrea e una, a ți se da e alta
și a merita un dar e cu totul altceva.
Toți vrem și visăm străluciri în viață,
dar ce facem ca să le obținem pe merit?
ce înțelegem prin ea, noi hulpavii sorții,
cu pofte de dimineața până seara și invers,
înotând deseori în false senzații,
prin lumea bună sau rea.
Strălucirea nu este o lăfăială în luxuri picante,
așa cum cred majoritatea oamenilor,
strălucirea în viață are vibrații în fapte înalte,
cu vectorii îndreptați spre viitor și în eternitate.
Strălucirea e floarea înțelepciunii,
până și după moarte, pentru cei de azi
și pentru cei din zări îndepărtate…
Strălucirea este steaua divină a firii omenești,
ce lasă amprente marcante în infinitul necenzurat.
Ce am făcut eu, pentru a merita această stea?
Iartă-mă Doamne,deseori m-am visat o stea,
dar strălucirile ei pâlpâiau așa departe.
Acum, am înțeles bine mesajele tale și lecția,
Înțelepciunea și strălucirea ei e ceea ce-mi poți da,
dar încă nu ai motivații justificate.
Timpul le va definii pe toate,doamne!
Timpul în timp poate îmi va trimite o rază de stea,
dar pentru strălucirea ei știu că trebuie
să înot în muncă și demnitate.
Deocamdată îngenunghez în rugăciuni de iertare
pentru îndrăzneala mea de a visa așa departe.
Doamne, te rog nu mă uita!
Speranța mea este la cote înalte
și mă țin cu toată ființa de ea,
poate în viitor voi găsi strălucirea,
la porțile tale înalte.