am început să iubesc câinii mai mult decât oamenii
dar mai mult decât gudurarea
iubesc frunzele rupte din aer
și cele dinainte de naștere
și cele de arșiță
și cele funeste

am început să tai frunze la câini
sunt un om cu umbră de câine
fiindcă ei latră în mine
când frunzele îmi răvășesc sângele
precum mâinile tale nevăzute
care-mi mistuie
încordarea și neodihna de prădător

mi-e foame de frunze și dorm câinește
călare pe cal
sunt un om într-un câine călare pe cal
făcându-și de cap
pe spinarea curbă a globului
alergând de sus în josul greabănului
terestru
în jurul propriei axe
în jurul trupului gol
în jurul propriei imaginații
împrejurul prelungirii prezentului pe pereți
și nu vreau decât să te rup cu dinții din trecut
și să te dau frunzelor încă nenăscute