mai ştii cum ne pierdeam printre cearşafuri
şi ne găseau zorile încă sedaţi unul de celălalt
în garsoniera ta confort 2

mi-ai povestit într-o dimineaţă, la o cafea,
în camera ta modestă,
că înaintea ta stătuse acolo un bătrân singur
care murise uitat de toţi
şi că ţi-e teamă să nu ajungi şi tu ca el
evident că asta m-a făcut să te iubesc mai mult

îmi plăcea cum făceai tu cafeaua
cum o dădeai mereu în foc
şi se scurgea un pic pe marginea ibricului
şi râdeam amândoi ca doi complici
oprind un pic timpul cu privirile noastre
îţi savuram în fiecare zi stângăcia aia minunată
mă trezea mai tare ca orice cafea