Mireasma dulce-a florilor de vară
Adoarme rătăcitul meu cuvânt
Pe buzele-mi uscate de povară,
Păstrând al nostru tainic jurământ.
Stingheri pășim în așteptarea
Dezmățului de soare dăruit,
Tot căutând în noi veșnic chemarea
În asfințitu-aproape năruit.
Lumini frivole scapară iar zarea
Și-n ape-nvolburate se-oglindesc,
Meșteșugindu-și lin cărarea
Spre cerul albastru, dar grotesc.
Un vânt călduț abia se simte
Pe-un petic de pământ uitat,
Înconjurat de valuri triste,
Ne-afundă-n el, dar separat.
Noi ne privim neștiind calea
Ce-avem de străbătut pe înserat,
Cu ochii-ntunecați sferedelim zarea,
Și vara parcă-n iarnă s-a schimbat.