Poate că ochii tăi clipesc,
Mimând a fericire,
Poate că buzele-ți zâmbesc,
Forțând simțiri străine.
Poate că mâna tremurândă
Ți-atinge-obrazul ud,
Poate că trupul tău în umbră
Pare copacul crud.
Poate încerci s-arăți la lume
Un om semeț și plin de zel,
Poate idei din vechi cutume
Le schimbi în al tău țel.
Dar sufletul mereu rămâne
Martorul taciturn
Și-oricât ai vrea să nu dărâme,
Va sparge al tău turn.
Masca ta vie de pe față
În a lui umbră va păli
Rupând dibace a sa ață,
Tu dezgolit vei fi.