în viață trebuie să guști deșertul
căci cornul abundenței din drum nu se abate
oceanele sunt lacrimi cu grijă adunate
iar marea-i doar uitare ce clipele desparte
pe cât de goi pe-atât de plini de așteptări
privim.
speranța-încet șontâcăie pe drum
îi facem semne, fremătăm
trecutul șters de o furtună de nisip
privim în jur și împrejurul ne privește
ai cui suntem? ce facem? ce-așteptăm?
un mâine cade-n azi și astăzi e chiar ieri
cândva…
uitarea-și face datoria
și estompează urmele pe cer