Dormi, copilul meu pribeag!
Câte ceasuri sunt la tine?
Aici soarele-i în prag
Și, cuprins de-al zilei drag,
Umflând creasta de rubine,
A cântat cocoșul iară.
Cântă și la tine-n țară?

Dormi, copilul meu tăcut!
Ți-am scris numele pe ușă,
C-am un cântec de țesut –
Cel vechi cred că l-am pierdut
Și-ți venea ca o mănușă…
Parcă te-am mai întrebat:
Tu, de când nu te-ai rugat?

Dormi, copilul meu bătrân!
Te-am ascuns în amintire,
Și acolo-am să rămân,
Adunând nădejde-n sân
Să-ți trimit de lecuire.
Când ți-o fi de dor și teamă,
Lasă-ți inima să geamă.

Dormi, copilul meu străin,
Dormi, că noaptea se destramă;
Uită-te spre cer și cheamă
Carul Mare și blajin,
Fiindcă știe că-ți sunt mamă.
Și mai cheamă gânduri bune,
Să-ți șoptească-o rugăciune.

Dormi, copilul meu frumos!
Când ți-o fi candela plină,
Vei putea să faci lumină
Pe drumeag anevoios.
Iar de-o fi și-o fi tot greu,
Scrie-mi, ca să plâng și eu.
Hai, încearcă-a te-odihni,
Însă când vei auzi
Că te cheamă Dumnezeu,
Să nu dormi, copilul meu!