agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-10-31 | |
Ia spuneți
cum ar fi dacă ni s-ar șterge jumătățile din fața imediată a ochilor, dacă jumătățile ar dispărea din lumea fizică și ar rămâne doar în lumea noastră interioară? Atunci un observator venit din spațiu ne-ar vedea certându-ne singuri & gesticulând de zor în aerul rămas mai liber. Ne-ar vedea plimbându-ne prin parcuri, pe străzi trași comic ca niște mimi de câte-o lesă prinsă de gâtul unui animal invizibil. Ne-ar vedea prin paturi îmbrățișând pătimaș cearceafuri, perne, așternuturi sau plăpumi (în funcție de anotimp). Nu în ultimul rând (poate chiar în același timp) ne-ar vedea răsfoind caiete cu foi veline, absorbiți de o lume adâncită misterios în alb. Sau ia spuneți cum ar fi dacă ni s-ar înmulți jumătățile, dacă și-ar manifesta fizic toate părțile potențiale din care se compun și noi nu am fi în stare să observăm nici măcar una în plus salvându-le astfel, măcar pe câteva dintre ele, de la anihilare? Același observator venit din spațiu ne-ar vedea certându-ne cu o persoană în timp ce părțile identice ale acelei persoane, dar totuși esențial altele, ne-ar privi întristate de conștientizarea faptului că salvarea vă este, pentru amândouă jumătățile, foarte aproape. Observatorul ne-ar vedea plimbându-ne prin parcuri, pe străzi cu trupul prins în mii de lese, ca niște chingi, de care trag tot atâtea animale, în timp ce doar rahatul unui singur animal (nu și cel mai fioros) îl strângem pentru colecția noastră dragă. Același observator ne-ar vedea prin paturi îmbrățișând pătimaș trupuri, obiecte, sunete, forme ale naturii, amintiri etc. Din punctul lui de vedere am arăta ca un coș plin cu rufe, dacă noi ne-am putea vedea, cu puțin noroc am avea impresia că facem parte dintr-un tablou de-al lui Bosch. Nu în ultimul rând (poate chiar în același timp) același drag observator ne-ar vedea răsfoind caiete cu foi mustind de litere, puse una peste alta, formându-se astfel catedrale în care odată intrați nu ne mai vede nimeni trăind. Dar ia spuneți cum ar fi dacă toate astea nu ne-ar privi doar pe noi ci și pe jumătățile noastre & toate astea, cum am mai spus, s-ar întâmpla în același timp?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate