nu-i decât un foşnet de fluier
este doar un tril primitiv
e poate suspinul de înger
în zborul spre definitiv

se-aude când luna şi-ascunde
obrazul prin pâcle de fier
şi–un clopot din munţi mai aprinde
lumini trecătoare pe cer

aici suntem noi şi tăcerea
şi arbori cu umerii goi
şi parc-aşteptăm învierea
dând ceasul de plumb înapoi

asedii converg către tine
din inimi prea arse de ger
dar tu eşti un strigăt din mine
un tril dintr-un fluier de cer

de-afară străbat serpentine
din îngerul violaceu
când eu curg în lacrimi din tine
şi tu pleci din sângele meu