te-am  sinucis într-o duminică
goală
tu de-abia ieșiseși din înger
pe treptele cerului eu
ascuțeam o iubire pentru
bărbieritul renașterii
și nici nu te-am simțit
înlăuntrul meu izbindu-te
de sufletul meu stilet
ai rămas brusc uimită
cu câtă uşurinţă alunecai
în sângele meu altoit cu frică
cum lumea devine mică
cât un bob de muștar
cât un fir de nisip...
ai vrut să mă strigi
să îmi lași un adio albastru
dar urechile mele deveniseră mute
ca " strigătul lui Munch"
"păcat" au bombănit câțiva enoriași
molfăind ultima anafură
privindu-ți stingerea din aripi
"păcat păcat"
de zborul înghețat...
să nu-i asculți heruvimo
în cotloanele lor crucificate
sărutul e doar un cuvânt
iar să mori din iubire
în aceaste vremuri apocaliptice
e o minune
nu un păcat...