Femeia e o floare aleasă,
Din Grădina Sfântă culeasă.
Ea poartă-n suflet iubirea
Și în trup desăvârșirea.

Femeia e o ființă dublă,
Cu suflet demn de un înger
Și corp ispititor de demon,
Iar acestea împletite într-una
Nu știi cui aparțin.

Cu trupu-i plin de curbe perfecte,
Fine și atrăgătoare,
Ea știe să-și acopere defecte
Făcând din ele calități extraordinare.

Cu pletele-i în vânt,
Fie ele blonde, roșcate sau brunete,
Ea a sădit bărbatului un gând:
Să pună mâna pe aceste pietre.

Unde va merge , ea va provoca,
Adevărate pasiuni,
Fie că vrea sau nu va arunca
Printre flori, sămânța rea a buruieni.

Dar ea nu-i doar o mână de carne,
Ce provoacă ură între juni,
Are un suflet de înger,
Ce provoacă și minuni.

Prin iubirea ce o poartă,
Ea poate să fericească
Pe oricine o iubește,
Vrând totul să-i dăruiască.

Când e mamă, e divină,
Inima fiindu-i plină
De iubire părintească
Pentru puiul ei.

Dar când vreo fiară sau vreo boală,
Vrea puiul să i-l răpească,
Din îngerul ce-a fost odată,
Ea se schimbă într-o leoaica.

Da, femeia e o enigmă,
Cum într-una se îmbină
Doua ființe atât de opuse
Dar amândouă atât de strânse.
10.01.2016. M.A.L.