agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-12-04 | |
Liliacul și zambila
parcă ieri, au înflorit baba Tanța și Rafila ți-au vorbit de infinit Veșnicia, măiculiță e un fel de vino-ncoa! multe stele-s pe uliță, să nu mergi tu după ea! Cu zăbavă, trec în casă vremea e de primăveri lângă, maica mea frumoasă sfatul, iute, să i-l ceri... Mamă, știi, ți-am zis eu ție că aș vrea păstor să fiu ea îl strânge lângă ie pe feciorul tineriu... Îl privește de la pleoapă pe fiuțul mult frumos șapte ani au fost să-încapă (lângă fiul cel sfios.) Vrei să fii, păstor, lui mama? ”Oile vreau să le duc unde-începe dealul, coama, și să stau pe lângă nuc...” Ce să faci sub nuc, Emile? ”Vreau să zac, și oile să tot pască prea umile unde-încep culorile...” Ce culori? ”De-azur, e cerul iarba verde, de smarald vreau să văd cum bate gerul sau cum razele mă scald...” ”Să îmi duc, măruntă, oaia pe pășune și sub flori, când, din cer, o bate ploaia, ne-om retrage, cu fiori!” Pe la stâna noastră mare și în țarc acoperit să le las pe fiecare când s-o-întuneca, ”subit...” ”Ce ai zis? ”Subit?” lui mama?” ”O să fiu păstor și scrib...” ”Să te-acopăr cu năframa! Nu te prinză niciun hrib!!!” ”O, mămucă, lumea asta E, întreagă, ca un cer! Ori, cum vezi, matale, coasta, Și cu dealul cel stingher...” ”Chiar ești ”scrib”, băiatul mamei! Nu îi hi ca un oier!” ”Ba mă fac, oier, năframei Și cu glasul cam stingher...” Vreau să scriu o poezie Ce-i mai lungă ca un deal! ”Să o ții, ascunsă-n ie S-o citești, mămucă, val!” Și să fie lungă, lungă, Cât e valea cu cireși Valuri spală pe la strungă Chiar la ultimii plăieși... De, o curge apă multă Dă la ploaie Dumnezeu Ploaia, omul și-l ascultă Valuri curgă, ceruleu... ”Ceruleu ai spus, Emile?” Vreau o fată, ca nicicând... Și călcâiul lui Ahile Fie-mi fata, după gând... ”Vrei o fată?” Ca niciuna Și să aibă-un păr frumos... Auriu, frumos, ca luna Mere roșii cad pe jos... Vreau o fată naltă, albă Și să aibă-un chip brudiu Și mai mândră ca o salbă Fie-i părul auriu! ”Vrei o fată?” Da, mămucă Pe când am vreo paișpe ani... S-o găsesc, brudiu, o-aducă Chiar la stână, doi ciobani. Și să steie,-n stâni, cu mine Să îmi fie de-ajutor... De o vrea, mi-o fi soție Când oi crește mărișor... Fie fata-o soră bună Mai târziu, s-o mărita S-o cunun cu sori și-o lună Și s-o cresc mireasa mea... Dau-aș zvon în șapte sate Că, brudiu, m-am însurat Și, cu oile tărcate, Numai ei m-am dedicat... ”Chiar ești scrib...” Nu sunt, mămucă numai oile îmi știu dorul meu imens de ducă și dorința-mi de pustiu... Să tot stau, la nucul mare, poezii să scriu, de pot! Și de-o fi o Sărbătoare steie oile, de tot... Să mă vază, cu creionul, cum poeme desenez, fluierul și Sfânt Ionul să mă afle, cum mă vezi! Și să zac, voios, când fata dinspre stâni, iar, m-o striga cum întoarce vântul roata să mă-întorc, la mândra mea! Să mă `ieie de chieptare să mă-învăluie, cu ea și de-o fi o sărbătoare o ști numai mândra mea! Să mă prinză de cămașă pălăria de luat un copil, încă, în fașă m-am tot dus și însurat! Că o văd, încă, pe-acuma e mai mândră, tot la meri s-o lăsa,-în-curând cu bruma, și pe bietele-mi de vreri... ”Dacă vrei o nevestică Mai frumoasă, decât știu, Pe la grai, o turturică Pe la păr, un vânt brudiu, Lasă, iute, păstoritul Mută-te... mai la câmpii! Nu-i de tine mult-iubitul Dacă vrei a ciobăni... Lasă, oile în pace Nu te du după visări Ca și puiul, din găoace, Prin atâtea exprimări... Dacă vrei o fată scumpă Lasă visul și fii scrib Nu cumva un cer să rumpă Visul tău de pe la crib.” ”Dacă vrei, o fată mândră Lasă oile-altcuiva Lasă nucii și sub tundră Lasă fluierul... și-om sta La câmpie, unde rostul Este mult mai liniștit Și-o începe, răul, postul Daca-ai sta la ciobănit.” ”Lasă oile în pace Dacă vrei cioban a hi Și ca omul cel rapace Mai coboară-înspre câmpii...” Spre câmpie, fata dulce Îndelung te-o aștepta Unde străzile-s în cruce Drumuri vechi și viața ta... De privești, târziu, la stele Drumuri vechi poți ca să vezi Să te rogi, Emil, la ele, Și în Dumnezeu să crezi! De cobori, mai la câmpie Domnul, fata îți va da... Și trudind cu hărnicie Pe la ea,-îndelung vei vrea... Și te-o însura un popă Mai bătrân și năcăjit... ”Totul e doar o sincopă!” ”Ce zici, mamă? S-obosit...” ”Că eu vreau, în deal, cu turma Pe la nuci, lungit, să zac Să văd mieii, să iau urmă Ursului mereu posac... Și c-un fluier, dobitoace O să-mi vină, în alai Gloata mare, prin băltoace După mine-s ca un scai! Mii de animale blânde ca prin vrajă, s-or lega Oile, mereu plângânde, Vulpea, lupul, iedera! N-o să plec, acum, din munte Dar, odată, doi ciobani O s-aducă-o fată, iute Că-i plătesc cu gologani... Și o iau de soață, mare Pe fătuța ce-o veni Și a `hi o sărbătoare Când frumoasă s-o-nturni...” Dar să fie spicul galbin capul ei brudiu, regesc i-oi tot da și paișpe salbe pentru drumul pământesc. Că, de m-o iubi femeia, Sus în stână o să `mân! și ne-o cununa scânteia focului de săptămâni...” ”Oi fi fericit, mămucă, Cu muierea mea, cu tot, Când sunt zilele pe ducă M-oi ruga lui Savaot. Să mă ție lângă dânsa Și cu mine, încă, `hi Cât să fie, cașul, brânza Îndeajuns și la copii.” Și om `mere la soroace Pe la nouăzeci de ani Ca și ploaia cea rapace Ce nu vinde pe doi bani. Că a mea o `hi, mămucă Cea mai scumpă dintre flori Și oi `hi cu ea, pe ducă, Înspre primăveri sau zori... Că o fi, întruna, ziuă Dacă eu m-oi însura Cu femeia, și brudiuă Este doamna, mândra mea! ”O s-o țiu ca pe o floare Cea mai scumpă pe la stâni Și va fi ca o serbare Printre oi, cu fata, `mâni! Lasă, mamă, gura lumii Că-s fiu bun, ca de cioban, Dau un ban în codrul mumii Un tain unui prostan.” Ca să-mi fie de noroace Să nu bată vântul rău! ”Ciobăniță nu o face! Că ți-o ia vreun nătărău...” ”Lasă muntele, Emile Pentru alții, el, o hi! Te iubesc, plângând, umile Toate bocetele-mi, mii...” *** ”Te visez...” Aud ecouri Și, mult, tare, mă-înspăimânt Multă ploaie pe la nouri Nu mă udă pe veșmânt... Că doar ea, mergând, tăcută La câmpie, pe la șes... ”Soarta-i grea și prefăcută Și-un moment, te-am înțeles...” Poezia are 59 de strofe, inspirate din fragmentul de la începutul romanului ”Miei albi sau Ulițele cele vechi ale cerului”, Iulia ELIZE, Ed. Pim, 2020 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate