Pe coastă luna stă ferită,
Prefăcându-se într-un val de ceață,
Plânge oceanul printr-o sită,
Împiedicând lumina să prindă viață.

Nori bătrâni se destrămau din fugă
Chemând luna la închinare
Cu lacrimi mari, rostogolite
Luna prăpădindu-se-n onoare

Două umbre-n depărtare
Zăreau prohodul de pe-o stâncă
Iar cum cortina zilei se ridică,
Umbrele au început să plângă.

Pierzându-se-n valsul morții,
Îmbrățișând tăcut înghețul,
Zâmbetul trandafiriu al nopții
De săruturi sângerii umplu cerul

Iar cum ceața deasă, febrilă arde,
Din închinare se ridică în zare,
Preschimbându-se-n veșminte calde,
Soarele aprinde lunii lumânare.