Cu privirea de smarald,mieunând dintr-un ungher,
A ieșit în prag mirat,un pisic,pui de felină,
Ce dorea să se alinte și să vină la lumină.
Am strigat-o clar pe nume:Cleopatra ,eu i-am zis,
Însă dânsa desmierdata a fugit ca într-un vis.
Of,atâta stăruință să o chem din nou la mine!
Doar că mica alintată s-a ascuns prin casă bine.
Nu știu ce imbold mă îndeamnă ,ori ce sentiment duios,
Când o știu la mine-n casă ,simt că viața are rost.
Nu mai simt singurătatea ca o mantie cumplită,
Îndemnându-mă să caut altă lume fericită.
Poate ca acesta-i rostul unor suflete stinghere,
Să alerge neâncetat și să prindă doar himere.
Pisicuța toarce lent langă masă,obosită,
Fericită și cuminte.
Hm,zâmbesc...căci e iubită.