de ce iubesc atunci când nu mai am timp?
și de ce îmi este foame când nu am nimic să mănânc,
ori, cât de obosit trebuie să fiu ca să mor...
poate știe cineva cum să oprească puțin timpul și să elibereze universul de goana noastră
și găurile negre din zilele ălea nenorocite
în care rămânem doi, dar cu gaura celuilat lăsată în unu'.
atmosfera scurge ploi mărunte și ea fuge să prindă metroul spre Unirii,
așteaptă un el cu trandafirul ăla de-i place mult
iar alții speră să fie, să simtă ca ei.
Tu ce vrei?