M-am săturat de versuri mereu tragice
tâlcuite-n adâncuri de simțăminte magice.
M-am săturat de-amare lacrimi curgătoare,
ce lasă-n urmă valuri de priviri temătoare.

Nu mai vreau fericire-mbibată-n venin,
nici zâmbete calde digerate-n tainic suspin.
S-a acrit și mierea prădată de muște
când încercat-au și alții cu polonicul s-o guște.

Doar în oglindă, frumoasele culori sunt vi,
când te întorci...,lumea se-mbracă-n stafii.
Visele nopții te-nalță, zâmbind, înspre nori,
dar universul se tranșează dimineața în zori.