//

avioane decolează din minut în minut
în aerul plin de turbulențe

aer de primăvară care gâfâie odată cu noi
oscilează încet ca un pendul întinzând corzile inimilor
până la refuz

suntem astenici

suntem grafitti pe zidurile orașului
din care cade varul sclipitor.

absorbția are loc continuu:

absorbim soarele
câmpurile verzi
nicotina /

construim o cazemată în care să ne ascundem
sufletele pline de vicii.

portanța stă în puterea noastră de a visa.

de aceea nu se prăbușesc avioanele
de aceea nu ne prăbușim încă

cu toate pastilele noastre de calciu & fier
cu toate seringile care ne injectează putere

cu toate rugăciunile îndreptate spre cer

suntem aici

amintindu-ne de fiecare primăvară din copilărie
în care alergam în tenișii noștri albaștri pe un câmp înflorit.

și absorbția continuă:

absorbim

bunătatea
frumusețea
tihna primăverii

iluziile pe care soarele alb ni le induce.

și e o dulce iluzie.

că nu o să ne prăbușim azi.

nu azi
când motoarele mașinăriilor huruie

și dispersează pe cer fluturii lor de benzină
albaștri, plutitori.