Paradox

Dumnezeu
Merge încet,
Pâș-pâș
Precum curge apa adâncă,
Zici că-i lac.

Dumnezeu
Cel pe care-l cinstim,
Cel de sus,
Este ascuns
Precum rădăcinile de chiparoși,
Lumânări pereche înfipte în stâncă
Sau precum promisiunea desculță
De suflete perechi
În semințe ascunsă.

Dumnezeu
Pe care credem că îl știm,
De fapt nu îl știm,
Știm doar zvonul,
Zvon care ne zornăie
Prin toate ungherele,
Tot timpul și tare de tot
Și pe care dacă l-am auzi
Ni s-ar orbi urechile,
Auzim doar ecoul lui,
Dar și pe acesta
Numai după ce a trecut.

Dumnezeu
Din verbul Său, a creat lumea,
În șapte zile.
În ziua a șaptea,
Parțial mulțumit
De ce i-a ieșit,
S-a odihnit
Dar nu mult,
Dormind doar o clipă
Și închizând doar un ochi,
Ca să rămână exemplu
Pentru înțelepți,
De a nu zăbovi
Și de a închide și ei un ochi
Când ajung în lumea orbilor.

Dumnezeu
Din când în când,
Din nostalgie
Se întruchipează în curcubeie
ÃŽncoronate
Cu șapte diamante
Și surâs părintesc,
Revărsate
Câmpiei bălaie,
Din soare și ploaie
Și din amintire orfană
De tată și mamă.

Dumnezeu
Are chip
Asemănător nouă,
Ce poate fi văzut
De către fiecare
Însă numai în chipul celuilalt,
Și numai în două dimensiuni
Cu denominație
Inspirație și admirație,
Dar nu oricând,
Dar nu oricum,
Depinde de vânt,
Depinde de fum.

Dumnezeu
Este romantic,
A creat poezie
Pentru veșnicie,
Cu șapte strofe
Și fiecare strofă are un nume,
De timp
De luni până sâmbătă
Și încă o strofă,
A șaptea
Cu numele umbrei Lui.

Dumnezeu
Este liric,
A compus muzică
De harpă,
Combinând șapte note muzicale
Dum-ne-ze-ieÈ™-te,
În fiecare inimă.
O putem asculta,
Dar numai cu inima
Și numai în inima
Celuilalt.

Dumnezeu
Este zi,
Zi a Lui
Și zi a copiilor Lui.
Ziua copiilor Lui
Este întuneric și lumină
Neîntrerupt rostogolite
Una în cealaltă,
Ziua Lui
Este noapte
Continuă
Și ca să intri în ea
Trebuie să crezi.

Dumnezeu
Este cale
Cu meandre, cu spini,
Cu gropi, cu mărăcini,
Cu urcușuri, cu coborâșuri,
Rareori este dreaptă,
Rareori este pavată,
Direcția ei este mersul
Și numele ei
Adevăr.

Dumnezeu
Este tăcut,
Sobru,erudit,
Nu știe de glumă,
Nu răspunde la întrebări stupide,
Cred, și fudul de ureche,
Dar fiind foarte bătrân are scuze,
Trebuie să strigi foarte tare
Ca să fii auzit!

Dumnezeu
Este harnic,
Ca inima
Care ticăie tic-tac, tic-tac
Și care nu doarme nici în somn,
Zice tic
Și ticăie
Ca ceasul care arată ora exactă
La orice oră,
Apoi zice tac
Și tace
Pentru că își respectă Cuvântul dat
Acesta fiind chiar El,
Tic-tac
Tic-tac...

Dumnezeu
Este verb,
A fi
Și a face,
Ce se desăvârșește
ÃŽn toate formele,
Văzute și nevăzute,
Necenzurat
De vreun timp.

Dumnezeu
Este perfect
Și se conjugă perfect,
Dar nu cu perfect simplu
Sau cu perfect compus
Sau cu perfect trecut
Sau cu perfect prezent,
Ci cu perfectul continuu
Și perfectul continuu
ÃŽn toate gramaticele universului
Este mai mult ca perfectul.

Dumnezeu
Este dragoste,
Nedeclarată,
Nevăzută,
Ce se revarsă fluviu limpede
În cea mai pură liniște
În fiecare redută
ÃŽntr-un mod
Desăvârșit.
Ar trebui să fii
Tare asfințit
Să nu o fi simțit.

Dumnezu
Este măsură
Și unitatea Lui de măsură
Este mărimea măsurii
Cu care se măsoară
El pe El,
Discret,
Astfel încât să nu fie observat
De cineva din afara Lui,
Deși, în afara Lui
Nu există.