eu sunt cascada de pe muntele Omul
hrănesc setea stâncilor seculară adâncă
din limpezimea apei țâșnește-n sus atomul
îmi pune întreaga credință la muncă.

sunt și arborele vieții încontinuu rodește
hrănit de lumină pură și de sevele gliei
din rădăcini și coroană iubiri plămădește
sublima-i mângâiere e trilul ciocârliei.

cu fructele savuroase hrănește flămânzi
la umbra lui timpul buimac se odihnește
prin nervurile gândurilor se scurg izbânzi
în lacrima evlavioasă cerul se oglindește.

șarpelui ancestral freamătul îi transferă
să slujească omenirea sub creștină emisferă.