Încerci să mă cuprinzi în frăgezimi de braţe
Dar ochii tăi ascund iar taine sidefate
Şi-n iarna asta vitregită de nuanţe
Aprindem focul cu-amintiri desperecheate

Şi umbra mea e beată când umbra ta mă cere
Iar vinul mă suprimă fiecare noapte
Îmi spui că e adio, şi-ţi spun la revedere,
Şi totuşi nu se poate, şi strig că se mai poate!

Nu sunt interesat de vicii prea mărunte,
Doar dragostea m-apasă pe omoplaţi acut,
Mi se-ntristează tâmpla când ninge peste munte
Şi mâna ta mă-mpinge teribil spre trecut

Tu cum vrei să mai cred în dragoste, femeie,
Când vinul vechi separă extazul de-agonie?
Şi ochii mei de ceară te pierd în inerţie,
Ca după cea mai cruntă noapte de beţie