zvântate pe-ntinse nisipuri
sunt apele largi
ale cuvântului.
respirații-
scrise într-o caligrafie
a tăcerii,
prevestesc venirea
primăverii.

orele de vizită-s
deja prea scurte;
prin ferestre țintuite-n
spasmele vieții,
simți
gustul poveștilor
din
frământări de lumină.

aceleași flori ne bucură-n fiecare an privirea;
aceleași păsări brăzdează
cu-ndrăznețe zboruri cerul;
aceleași vânturi trezesc,
din scorburi de dorințe, suferințe.
chiar timpul,
într-un algoritm previzibil,
învârte roata.
nepăsători
privim ca-ntr-o oglindă viața.

un martie blând
picură printre degete
parfumuri de toporași și narcise.
crengile-s împodobite cu muguri...
și prin parcuri,
se aude un gângurit înflăcărat de copii.
fascinați de frumusețea peisajelor,
zeii au părăsit regatul umbrelor
și-au coborât degrabă
pe pământ.

pereții catedralei vibrează de
tânguirea plină de nădejde
a sfântului Andrei Criteanul.
moleculă cu moleculă, încet
se vindecă rana,
dispare tulburarea,
și-un crin alb strălucitor
înflorește-n-ntunericul
sufletului.