Corpolentă, ca o mare între orizonturi prinsă,
Ca o floare în parfumuri de îndepărtare stinsă,
Răstignirea se preface din întuneric lumină
Și-într-un Răsărit de Soare înviind în inimă.

Carnea în care zvâcnește noaptea ziua tânguie.
Dorul prin care ne crește în suflet ne mângâie.
Ochii noștri, calzi și grei, ca niște comete oarbe,
Poartă în vederea lor cerul ei care ne soarbe.

Ne înviază Hristos după ce-a murit din nou.
Goi, ca El, în mormânt puși ca în coaja unui ou,
Cu miresme și cu ploi, înveliți în giulgiu alb,
Praf de piatră, fum de foc ne împodobesc cu dalb.