Prin lacrimi lumea se reflectă în pijamale, dragi copii,
trebuie învățat cum să îți așezi ușor urechea pe spatele de porumbel al cucului
și să îți auzi inima de partea cealaltă a morții, a ekg-ului sau
a cafelei cu gheață.
Perfuzia cu răcoare de dimineață o să
conjuge multe impresii la timpul prezent (de ex.
iubirea), dar nu veți putea spune nimănui nicio lețcaie (mai mare rușinea). O paralizie japoneză
se va porni peste felul vostru.

O să vedeți, dragi copii, veți trage din țigară și în minisecundele (!) când veți
trage & pleoapele peste ochi, fumul va lua
un contur cunoscut, foarte cunoscut. Veți zâmbi duși pe drumuri din zațuri de cafea.

Atunci veți murmura cât să vă audă
de foarte aproape o persoană: - Mi-ar fi plăcut ca țipătul lui Munch să fie pictat de Vincent
- dar rărunchii lui Vincent se aud până la stele!, vă veți răspunde strigat cândva.
Atunci, fix atunci, veți învăța lecția că pumnul cu care loviți furios un perete
pentru că x, y, z
va nimeri mereu o gaură neagră și vă veți izbi ceafa
mai devreme sau mai târziu. Ce vor mai râde paturile din salon și impresiile!


.....Sună de ieșire!.....
Momentul când sună de ieșire nu e nici clar nici întâmplător, despre asta data viitoare.


Și copiii se destrămau precum cele 12 scaune, dar nici învățătorul
nu va găsi ceva învățat în măruntaiele lor.