Orice am spune
cele mai afundate
adâncuri și ale minții noastre,
poate și-ale mele, iubito,
sunt luminate de lave aprinse
dacă există pe-acolo încă oxigen
adus de sângele ce curge
prin rănile deschise de la agonicii
de pe-un câmp de război

Nu ne facem cum ar trebui datoria,
mi-am ars limba
înainte să mă așez să fac matinal
acest poem,
mi-am ars-o până-n scrumul
rădăcinii
din mandibula mea,
mi-am ars cartea nescrisă
înregistrată-n memorie
a iubirii noastre
până-n cotor,
știu că ne urmăresc, consemnează,
știi și tu, Julia, că ne vor prinde
și ne vor ancheta-n chinuri separat

Ia, bea din cafeaua de pe noptieră,
presimt că-n acest refugiu de la etaj
suntem ascultați cuvânt cu cuvânt
de spioni, că ne invidiază
când te ascultă cum gemi la orgasm,
se-aude furtunul cu apă rece de Tamisă
în curtea vecină a familiei de proli,
vreau să te mai contemplu ultima dată
goală, cu părul transpirat pe ceafă
și să-ți sărut spatele tău relaxat,
promit că nu te voi deconspira
chiar de mă vor da hrană demonilor

Aud pe anchetator
cum a deschis în curtea pravălierului
ce ne-a găzduit ca informator
poarta Iadului nostru
și își pregătește acum vocea
drona
de după acel zid

"Predați-vă, puneți-vă haine de zdup,
nu depuneți nicio rezistență,
trădătorilor rasei umane,
agenți dubli complici ai Oceaniei,
aici vă este misiunea
încredințată de Fratele mai Mare...
Ce faceți voi goi?"