poezia
e un câine care
mușcă hălci de
soare
se îmbată cu
nostalgie
târâie gândurile
printre florile inimii
sentimente
ce alunecă
în albia râului
secat
până se revarsă
se zbat nebune să
evadeze din noi
să se așeze pe
hârtie ca pe banca
din parc
să se întindă pe
hârtie ca pe patul
nupțial
și să rodească prunci
cu ochii
ca niște faruri
ce luminează drumul vieții.