Pentru când vei fi necăjită,
pentru când veți fi
ca fetele lui Feodor
voi ști ce să fac, vă voi povesti
vă voi duce chiar eu acolo
să vedeți cu ochii poiana aceea
din mijlocul pădurii de fag
unde soarele aprinde
într-o lumină verde gălbuie
feriga înaltă ce mângâie
burțile sătule ale vitelor,
să vedeți balta acoperită cu frunze,
țestoasele.

Acolo am construit un leagăn
pentru momente ca acestea,
un leagăn din funie de carpen
ce te va duce să te apropii în bucurii
și înapoi în brațele mele
și iar în fericiri
zburând peste vadul pârâului
și iar înapoi în sărutul meu pe creștet,
îți voi arăta locurile unde avem fânețurile,
locurile unde se găsesc hribii în mai,
și locul acele unde primăvara
cresc numai tămâiorile albe
și mi-ar fi fost drag
să termin poemul acesta frumos,
pentru că nu tu,
fata ce cunoaște miriștile,
pentru că nu puteai tu să faci asta
omului ce se poartă de parcă
lumea ar putea fi normală.

Acum atât doar,
rugăciuni catre cerul înalt
dimineața, la prânz și seara.