- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Ninge în ziua Sfintelui Paște,
Într-o zi a lui Prier;
iar eu,
pășind prin ploaia albă,
par a fi Isus
ce-a plătit prin răstignirea Sa
păcatele omenirii.
Pășesc prin ploaia albă:
șuvițe negre și ude îmi mătură fața,
lacrimi se amestecă în ploaie,
dar eu stau drept
pentru ca ploaia să-mi spele
păcatul de a te fi cunoscut,
de a te fi sărutat,
de a te fi iubit.

Sorb din rezervele minții,
imaginea trupului tău,
scena dragostei noastre, și totul arde în ploaie
și cenușa se stinge
pentru a-mi fi iertat
păcatul de a fi trăit
iubirea singurătății.