- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Un foc plăpând, de licurici aprins,
În vremuri când dădea bobocu’-n floare,
Numesc noianul de trăiri, întins
Prin ani de-atingeri, zâmbet și culoare.

Ca-n pumnul unui mitic Prometeu
Mocnea tăcut, firav si neștiut,
Doar flori de brațe îl hrăneau mereu
Pe când înăbușeala-l ținea mut.

Prea lent a ars in lunga-i hibernare,
Ascuns la piept de-un sentiment moral;
… Și s-a trezit in zvârcoliri bizare
De nestatornic miocard dual.

Și limbi de foc mă mistuie-n văpaie,
Pe marea-ți oculară navighez,
Călăuzit de scânteieri bălaie,
Nestăpânit și istovit, visez.

Un foc nesățios mă împresoară.
Să-ncerc să-l sting!?! Dar vreau? Oare-am să pot?
Doresc căldura lui să nu te doară,
Iar eu să înțeleg că foc nu-i tot…