Cât suporți tu oare,steauă muritoare?
Străinul din poveste,a găsit o veste:lumea nu e ceea ce este.

Să-ți mai spun o glumă, c-un dram de minciună,
E fluturele oare, o minune-n continuare?

Dar graiul cel vorbit, este oare ostenit,
Liniştit într-o mare, fără valuri,fără vietăți banale?

,,De ce pui întrebări?"- întreabă vulturul ce răsare,din miezul unei raze de soare.
,,Pentru că-mi găsesc liniştea în ale tale brațe, căci cei care mă ştiu nu-mi cunosc numele de onoare.."

Am plâns,dar fără lacrimi, căci apa a secat din izvorul îndepărtat,
Pătat de un vechi veac.

Am rămas fără apa vieții, rănit, neliniştit,
Şi oare, mai ştii cum e la soare?
Mai ştii de ce nu ai stat în întuneric oare?
Ai rămas la fel de neglijent.
Şi lumea ta, doare....

Surpriza unui basm, nu se află-n realitate,
De aceea, nu există poveşti, într-o lume fără coroane.
Ce să vezi, ai rămas acelaşi om, pe care l-ai disprețuit într-o lume prea mare.