Imaginează-ți că ești un pescar care nu a pescuit niciodată
În fiecare dimineață, foarte de dimineață, atunci când stele mor
Îți bei cafeaua și fumezi
Ceilalți pescari își aruncă undițele departe în larg
și peștii se agață cu gurile de cârlige pentru că așa se întâmplă
toții mor, chiar și pescarii
Dar tu nu
Pur și simplu ești un pescar fără undiță
Aștepți soarele și apoi pleci acasă
Mulțumită
Pe drumul de întoarcere nu te gândești la tine,
Nu te gândești la mine
Nu te gândești la stelele care au murit
Pur și simplu e un drum lung, foarte lung în care nu te poți să te gândești la nimic
Doar mergi, fără tine, fără mine, fără absolut nimic
Ani de zile, ani de zile
și tu ești un pescar care nu a pescuit niciodată
până când într-o zi când la mal adusă de valuri ajunge la picioarele tale o undiță
irelevant ce fel de undiță
dar tu tot nu pescuiești
o iei acasă
și anotimpurile trec
copii se nasc
mor
dar tu vii în fiecare dimineață a fiecărui anotimp la marginea mării
undița lângă tine, stele mor, soarele răsare, tu zâmbești cafelei
dar tot nu pescuiești
și apoi pleci acasă la fel de tristă
cobori pe drumul lung spre casă
fără să te gândești la nimic, nici măcar la tine, nici măcar la mine, nici măcar la Dumnezeu
dar într-o dimineață de vară toți pescarii, absolut toți oamenii din jurul tău pleacă
dispar ca printr-un miracol
ca și când Lazăr s-ar fi sculat din morți, ceva în genul ăsta
inexplicabilă puterea iubirii din oameni, ai putea gândi
poate că au plecat spre morții lor, să-i învie, ți-ai putea spune
și atunci apuci undița
în următoarele câteva secunde un pește a înghițit cârligul, fără măcar să gândească
e un pește destul de frumos
dar îi dai drumul înapoi, poate din compasiune, poate din frică, poate dintr-un motiv
care are legătură cu lungul drum spre casă
și te întorci iar a doua zi cu undița pregătită să prinzi din nou același pește
el vine, se agață cuminte de cârlig
dar îi dai drumul înapoi, poate din compasiune, poate din frică, poate dintr-un motiv
care are legătură cu lungul drum spre casă
și apoi pleci acasă la fel de tristă
cobori pe drumul lung spre casă
fără să te gândești la nimic, nici măcar la tine, nici măcar la mine, nici măcar la Dumnezeu
zilele trec vertiginos, ca o defilare a unor soldați grăbiți să ajungă acasă la iubitele lor
tu pescuiești preț de câteva secunde același pește
uneori nici nu te mai obosești să mai arunci undița în apă
intri desculță și vă întâlniți la mal
el vine, tu vii, e ca o întâlnire de dragoste
și viața devine miraculoasă preț de câteva secunde
două lumi se întâlnesc, două dimensiuni se întâlnesc mereu și mereu câteva momente, o viață de om ai putea spune
și tu îi dai mereu și mereu drumul înapoi în lumea lui, poate din compasiune, poate din frică, poate dintr-un motiv care are legătură cu lungul drum spre lumea ta
nopțile trec greu, poate că alt pescar îl va prinde
poate că într-o zi nu va mai veni la tine
poate că, poate că
poate că miracolele nu se mai întâmplă
și atunci ieși pe balcon și fumezi mult
privind lungul spre tine, spre mine, spre Dumnezeu
și te rogi
te rogi pur și simplu ca un sfânt care nu a făcut niciodată nicio minune
atât de sfânt, atât de plin de credință în iubire, încât îngerii fac miracole în numele lui
și dimineața pleci iar la malul mării
uneori nici nu-ți mai iei undița
pleci atât de sigură că lumile voastre se vor întâlni preț de câteva secunde
toate hematiile tale indică marea ca o busolă
și tu alergi, zbori, nicio moarte nu te poate opri, nicio armată de gânduri
nici strigătele celorlalți oamenii care te anunță că furtună lovește țărmul
el nu are cum să nu fie acolo
printre valuri uriașe, corăbii răsturnate și cadavre plutind între două ape
și el este, el există ca de obicei în acel moment
acolo trebuie să fie
iar tu te bucuri nespus, atât de mult încât lumea devine un loc minunat
preț de câteva secunde
apoi pleci acasă la fel de tristă
cobori pe drumul lung spre casă
fără să te gândești la nimic, nici măcar la tine, nici măcar la mine, nici măcar la Dumnezeu
și iubirea învinge de fiecare dată în tine
pentru că te întorci mereu acolo, mereu te întorci în locul acela
la mine, la tine, la ce e mai frumos în oameni
și toți ceilalți pescari din jurul tău te salută voioși
pentru că au înțeles totul fără să îți vorbească, fără să te atingă
pe lungul drum spre casă
pentru că și ei parcurg același drum înapoi în fiecare zi, zi de zi
alături
ca niște iubiți care nu-și vorbesc din teamă
cuvintele uneori sunt doar niște prelungiri neinspirate ale umanitații din noi
important e ca tu și eu să fim mereu acolo în aceeași dimineață, în aceeași viață
în același gând