și bătea un vânt cu scântei
printr-o toamnă de vise mărunte,
treceau pe bulevarde femei
venite din veacuri defuncte.

de rochițe, în culori deocheate,
într-un susur ușor remanent,
fanfare de priviri excitate
le dezbrăcau la timpul prezent.

nimic nu era cu perdea
când ziua se scurgea-n rădăcini,
doar o nuntă de frunze cădea
pe orașul dintre două lumini...

nu mai am de ce a mă teme,
stau pe străzi liniștit ca-n bazar
să petrec, în alaiuri boeme,
niste nopți cum alții mai rar...