îmi pun întrebarea cînd voi fi murit. asta pentră că atunci cînd voi fi murit sunt mort deja și nu mai pot răspunde. întrebarea rămîne cumva fără sens, la fel și fără răspuns. dar fără sens sunt atîtea lucruri, ca o coajă de pepene cu coarne făcute din hîrtie, pe care o purtam cînd eram copil în loc de cască de viking de mă alerga mamaie prin bătătură că iar trebuie să mă spele pe cap și leșia nu era să te speli pe cap în fiecare zi.

lucy avea și ea întrebările ei fără pic de răspuns, mai ales cea din noaptea în care s-a trezit în patul umed și cînd a aprins lumina a văzut că e sînge, și nu al ei, de ce, de ce a făcut asta, de ce și-a tăiat venele cu ea în pat, în timp ce ea dormea, de ce nu mai răspunde, de ce nu mai mișcă, de ce ca răspuns la de ce. mai vine și întrebarea aia, se poate întîmpla ca fericirea să fie mortală?

îmi povestea într-un bar și mai spunea că nu se mai poate apropia de bărbați, pentru că bărbații nu au răspunsuri și odată cu asta femeile pun întrebări degeaba. și avea ochii aceia catifelați pe care i-ai putea iubi, în care poți avea încredere ca în ploaie, ochii aceia în care te vezi pe o roată care se învîrte și cineva îți desenează conturul aruncînd înspre tine cuțite de diamant, legat la ochi, așa cum se întîmplă la circ.

dacă va rata, voi fi murit. dacă nu va rata, tot voi fi murit, pentru că dacă nu acum, poate altă dată. cam cum se întîmplă cu vremea. că vreme e ca să trăiești, vreme e ca să și mori. vreme e și să iubești, dar mai nou iubirea nu e reciclabilă, chiar dacă poți returna regrete, scuze, iertări, pe lîngă toată răbdarea din lume. ajungi să te simți ca o cometă care vede la nu știu cîți ani pămîntul și vrea să aducă o floare.

lucy spunea că nu mai poate păși pe cer, doar pe pămînt, ca să-l calce pe nenorocit în picioare. lucy spunea că suferința nu poate fi egală cu iubirea, pentru că un om care iubește o dată, suferă înzecit mai mult. aș fi vrut să o pot contrazice. dar dacă mori o dată, e ca și cum ai fi murit de infinite ori. varg l-a ucis pe euronymous cu 27 de lovituri de cuțit. putea fi și una, fatală.

am fumat un pai. am văzut un fluture cu aripi uriașe care avea pe aripi toate stelele. apoi am văzut cum stelele îi cad de pe aripi parcă transformate în nisip care a făcut în jurul meu un deșert. lucy se droga cu propriile lacrimi. eu muream de sete în deșertul acela în care cerul era un alt deșert. sau o deșertăciune. căzute din același copac, una peste alta, două frunze nu se potrivesc perfect.

nu are importanță. pentru lucy, pentru mine, 27 de lovituri de cuțit sunt prea multe. una e suficientă.