S-a dus un om, rămâne-o urmă,
puțini o simt, ea-i o penumbră.
A izvorît din dor și-ar vrea să spună
povestea boțului ...de humă.
Și se prelinge urma amintirii
în timpul ce-n secunde nu s-adună,
la ce s-a-ntors din nou ...în humă.
Dispare - de nu a rodit în vreme bună.
În șirul perlelor din nevăzut
e taina sfânt-a lumii mișcătoare,
rozariul viului migrează ne-ntrerupt,
ca un poștalion cu specii călătoare.
În ștafeta ce prin tine a trecut, tu:
- ești fractalul ce-a preluat, a șlefuit
sau deformat - a lanțului bună purtare;
- ești sâmburii ce au plecat
pe noi cărări de viață trecătoare;
- ești frântura de portal ce a purtat
sufletul, fluxul genelor nepieritoare;
- ești steaua ce dispare în neant
când inutilul, balastu-ți moare;
- ești viitorul din trecut
ce-mbobocește-o nouă floare!