sunt calitatea îndoielnică a materialelor ființei mele,
și te visez cu vîntul care a trecut prin părul lui arthur rimbaud
că te luam frumusețe pe genunchi și întunericul meu te ploua
îți creșteau îmbrățișările pînă se îmbătau groparii
nu plîngi și nici nu plîngeai și nici nu vei plînge
vei mîngîia un perete pe care rămîne frigul din tine
cu chipul meu

nici nu știu dacă trebuie să plâng
am pus întunericul în ramă și noaptea e pitică
dumnezeu te dă pe răzătoare și frumusețea ta îmi udă părul, chipul, hainele
și mai sunt și un hoț al uitării, că lipsesc din calendare
din telefoane, lipsesc și din iubire
cu toate că în patimă dețin recordul mondial,

am mai spart o stea cu o piatră
sunt calitatea frigului, fără tine
mă pierd printre oamenii de la metrou ca după ce au pus afișe cu mine
că-s îndrăgostit și ascult lecții despre tenebrele tale
în care îmi pun picături în ochi că nu mai am lacrimi

infernul se teme de mine, plînge în baie
mama tace, greierii nu, copacii fac gălăgie în culorile lor și fructele nu mai cad
le pune dumnezeu jos cu mîna lui
așa cum te iubesc.