În lumea noastră golurile
Așteaptă să fie umplute!

Dacă ea ar fi într-un alt fel,
Într-un altceva de necunoscut,
Și atunci ar avea goluri în care
Am adăuga ceva-ul ca pe mai mult.

Pentru că n-am umple lumea noastră,
Ci adâncul din noi în care ne adâncim
Ca dintr-un cuvânt în golul rostirii
Unde este golul tuturor golirilor
Pe care din noi le risipim.

Este plină de la început de lumini,
De întuneric, de pământ și de toate
Celelalte goliri ce visăm să le umplem
Cu infinit din infinituri neimaginate.

E singurul gol care o leagă
De sorbirea ciuturii ce o umple
Și de privirea cu care scrutează
Fântâna unde în stol îi dorm
Învălurite prin împietrite
Stalagmite împietrite
Pe bolta ochiului orb.

E somnul din care i se întrupează
Ziua din ce înmugurite îi înaintează
Deschideri care îi curg prin rază.

În glastra așezată-n fereastră
Flori goale ce așteaptă apa albastră.