Se întoarce al vremurilor caier
Slove subțiri călătoresc spre apus
Cu fiecare zbor ce împunge în aer
Răsare pe câmpuri o cruce în plus.

Parcă slujind unei mari catedrale
Flamura plopilor se mișcă prin gări
Aripi bătând peste lume domoale
Măsoară aceleași vechi întâmplări.

Ce urzeală de nori, era noastră!
Toamna coboară din mâhnite statui
Pagini de aur, o floare albastră
Și un gest inutil, cu gust amărui.