Culorile curcubeului își înalță aripile deasupra satului
Visele nopții încă se leagă de primele ore ale dimineții
Te caut în răsăritul soarelui care se teme de ultima culoare
Tu ești cel cu numele unui ecou răgușit căzut la-ntâmplare
Caii trec în galop cu copitele lor de fum și ceață
Fiecare oră își îmbrățișează bucata de cer si picătura de apă
Indecise tablouri cu maci se leagănă în ritmul unui vals
Si eu mănânc cireșe amare culese din grădini cu flori de hârtie
E atâta lumină că totul devine un nonsens iluzoriu
E cald și tăcerea neconvențională se așterne între noi ca o ploaie
Tu măsori distanța până la linia orizontului
Iar sufletul meu așteaptă trandafiri sălbatici în dansul vieții.