nu mai facem patul
oricum e seară și știi că moșul nu ajunge la noi
deși i-ar plăcea lampa din geam
ce luminează ca luceafărul când pune capul pe pernă
dar stăm între perne și noi, ca niște cerșetori în zăpadă
și privesc cum pictezi mantia de sânge a scufiței roșii
într-o ilustrație

nu mai facem patul
că arată mai bine
tava de ceai pe cearșafurile mototolite
sărutul nostru șifonat trebuie asortat
în această sufragerie alternativă de golani
unde boemia s-a-mbătat cu scorțișoară

îți sărut mâinile muncite și azi
și părul transpirat din ceafă
îndeplinești un rol, câteodată
de amorul artei străvechi
când bărbatul era zeu și cobora
să se-nsoare cu o muritoare
și o faci mai bine decât mama
dar tu ești suprema Gaia
că tu
nu ești traumatizată. nici feministă
extremistă
tu nici măcar nu iubești

tu ai contur de dragoste și înăuntru e lumină
unde m-ai ascuns și m-ai făcut un orb fericit
cu mâinile line ca un lied
pielea de parcă a înghețat sângele în tine
pentru o cauză nobilă; și simt miros de portocale
mă îmbrac ca un sărman dintr-un roman de dickens
și mângâi cu buzele și ochii
toate podelele pe care le atingi cu tălpile goale
și beau toată apa cu care speli vasele

e crăciun. e noaptea
care mă convinge
că n-aș vrea ca viața să fie doar apanajul
visului întrerupt
ne iubim organic
nu mai avem nevoie de mame
e noaptea când nu ne facem patul
și mâncăm turtă dulce
devenind, pe rând, cea mai bună versiune
a copilului din noi
copilul tău se ține de mâna copilului meu și împreună
împodobesc brazii din toate pădurile lumii
cu globuri roșii

când ne atingem piepturile
ne bat în palme cărăbușii zburători
care chicotesc și se-așează singuri în brad
în loc de instalație

iubito,

nici depresia nu se mai zbate în cutiile de fier
nu mai numără zilele din calendare, doar
ascultă și ea sinatra. am îmblânzit-o
cu ochii tăi din copilărie
și cred
că-n seara asta am avea până și potențialul
de a înțelege, cu zâmbetele nedrogate
că iisus chiar se naște.