de la o vreme oamenii sunt tot mai răi și
poezia creează tot mai multe locuri de muncă.
poezia devine o biserică părăsită, tot mai puțini credincioși.

la început a fost cuvîntul, acum cuvîntul a rămas la urmă,
banul i-a luat locul, transpirația a înlocuit inspirația
lumea îi privește pe poeți ca pe cerșetori.

lumea crede că să trăiești, să scrii, să oferi emoție nu e o muncă.
un poet nu muncește, un poet e un cîine sau un gîndac
fie hrănit de milă, fie stîrpit.

poetul nu are frumusețea lui, nu are frumusețea cuvintelor
nu are frumusețea divină atîta vreme cît e sărac.
oare cine mai invită azi poeți la conac să se hrănească din ei,

nu se mai întîmplă, azi poeții sunt chemați precum claunii
ca în dineul cu proști, sunt un fel de isuși personali
răstigniți în rîsete pentru spectacol.

da, poezia creează noi locuri de muncă
dar puțini știu că atunci cînd întîlnești poezia
îl întîlnești cu adevărat pe dumnezeu.