ne iubeam în olimp
și daimonul se-ndrepta spre pericle
cu puțin timp
înainte de discursul funebru
era de echinocțiul de primăvară
ca azi
înaintam fără teamă
sub privirile lui de războinic
mi s-au părut îngăduitoare
timpul se dilata
veneam din viitor
și tu mă urmai
înfășurându-te
cu toate firele dragostei toarse
de durerea tuturor femeilor
pe drumul mătăsii
auzeam
corul femeilor-sclave
din comunism
săpând pe glia străbună
mai retezând cu sapa
o vreme hidra realității
așteptându-și bărbații-sclavi
pericle ți s-a părut în olimp că a spus
să aprinzi focul care unește linia vieții
și luminează din vechime la noi