agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ neînsemnat, aproape invizibil, stinghereai într-un colț al muzeului de vise pierdute ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-04-08 | |
Sunt prostuță după tine, ca păsările nopții care ating dimineața
Pe-o pană, și-o rup din sine, vezi cuibul acela făcut de pasărea De astă seară, din sine, Din ea, E un cuib de pene în care se zbate osul de ieri și carnea Iris îmi spunea, mai ieri, Dar eu o întrerupeam și îi aduceam aminte că de Sfântul Nicolae Stricasem un cuib de privighetori, aflată în grupul vecinilor, Eram mică, Primisem ”jordiță” și atunci am știut că mama și Dumnezeu sunt mai presus de secrete Nu se spărseseră nici privighetorile, de Sfântul Nicolae, pentru că pe jos era fân, În șură, Unde erau paie, nimeni să nu așeze supărarea păsărilor, pe cuiburi, Pentru copilăreala din noi, Se spărseseră cred ouăle, cuibul nu căzuse căci era înfipt, pe șindrilă, Dar ceva se strica, Teama, Frica mea mare, pentru păsări, ”Cum să se strice un ou de privighetoare, dacă pe jos e fân? Nu s-a spart.” Apoi după ce a trecut Sfântul Nicolae, a venit Crăciunul, Și Dumnezeu nu m-a mai certat pentru că era Zăpadă, pe jos, și Sfântul Nicolae îmi dădea o joardă Nu un cadou galben, De prăjituri de porumb sau dulciurile, Vesel, în paie, și El, Singuraticii lui părinți erau fericiți, Păsările plecaseră și nu mai deranjează niciun animal, dacă sunt, Sunt prostuță după tine, ca păsările nopții care ating dimineața, Și dacă am plecat, cu tot cuibul meu, din șura aceea, În noapte, Împinsă de o fetiță și câțiva Ștrengari, Este pentru că visul meu era să las șura, în pace, să îmi las cântecul, Dacă Dumnezeu avea nevoie de-o Zonă Albastră unde să se nască, din nou, E un cuib de pene în care se zbate osul, de ieri, și carnea, Dar cred că în urmă au rămas un cal, doi boi, pe care nu știu cum să Îi sfredelesc, să iasă afară din Ierusalim. Cred că plecasem, împinsă de o fetiță, afară din șură, cu teamă, Numai să iasă boii și caii afară... Pe o pană, ea și-o rupe din sine, vezi cuibul acela făcut de pasărea de astă seară, din sine, M-am cuibărit într-o zi la femeie în mână, Vreți apă? În România a nins... Și, atunci, boii și caii au ieșit ca la un semn afară din șură Și-au rupt lanțurile de la picioare sfinte, care îi țineau, căci nici lanțurile nu sunt bune Se sperie de sperietoare, și atunci fânul s-a făcut fân, din nou, Fânul s-a făcut fân și otavă, Ierburile strigau la intrarea, în Staul, A trecut Sfântul Nicolae și mi-a dat jucării, cuibul meu de pasăre neagră s-a făcut din fân și din iarbă, Numai copilăreala mea era neliniștită. Și atunci am luat joarda cu argint de la mama și m-am asigurat că nu mai era niciun animal, încă, în staul. I-am mânat afară. I-am mânat afară, pentru că speriau pe femeie și pe bărbat, care o ajuta ca să nască. S-a făcut Crăciun, Ghirlandele luminau pe afară, pe copaci, Erau steluțe, de pe cer, care luminau copacii, și din copaci, steluțele susurau aurii. Au fost mulți ani, de atunci, dar Crucea Paștelor nu am putut-o împiedica, pentru că măslinii erau singuratici. Și El era Singuratic. Câte muieri au strigat? Șaptesprezece mii... Printre ele, era și o fetiță... Și animalele, păsările? Păsările cântau... Animalele urlau... Văzusem o oaie care urla... Și oamenii? Venea Paștele, în Ierusalim, oamenii erau obosiți... Dar tarlaua era bună și oamenii înviau. Sunt prostuță după tine, ca păsările nopții care ating dimineața Și dacă am plecat, cu cuibul meu, din șura aceea, împinsă de o fetiță și câțiva Ștrengari Animalele veneau după tine, că unde ai plecat, unde te-ai dus Animalele ieșeau afară din staul, se duceau, dacă păsări și cântece nu mai erau... Să îl lăsăm în pace pe Sfântul Anton, Să se ducă Maria la Anton, prin martie, Căci fetița aceea și cu păsările de noapte din cuib, aleargă după altcineva... Sunt prostuță după tine, ca păsările nopții care îți ating urmele și aleargă după altcineva...
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate