Privesc cerul și nu văd doar stele,
Văd povești, văd doruri, văd lumi paralele.
Fiecare constelație e o parte din mine,
Un gând ce nu tace, o lumină ce vine.

Astronomia nu e doar știință, e vis,
E locul unde sufletul meu s-a înscris.
În infinitul ei mă simt acasă,
Ca un fir de praf de stea ce nu se lasă.

Sunt făcută din cosmos, din foc și tăcere,
Din emoții ce ard, din dorințe severe.
Și-n ochii mei, dacă privești cu răbdare,
Vei vedea multiversuri, nu doar o culoare.

Simt mai mult decât pot spune în cuvinte,
Simt galaxii de trăiri, simțuri fierbinte.
Oamenii din jur nu aud ce aud eu,
Nu văd ce văd, nu simt cerul mereu.

Dar eu sunt acolo, în spațiul profund,
Unde gândurile zboară și nu ating pământ.
Neurodivergența mea e o hartă stelară,
Un mod de-a iubi altfel, o cale rară.

Și dacă vreodată cineva va citi,
Să știe că-n mine universuri s-au aprins,
Că am fost parte din stele, din timp, din abis,
Și că am iubit lumea, chiar dacă m-a rănit.