agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7512 .



Pan Tadeusz
poezie [ ]
Fragmente III( același volum)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adam_Mickiewicz ]

2005-09-23  |     |  Înscris în bibliotecă de Bejliu Anne-Marie




Iar Ghervazi-nainte cu cîțiva pași de ei
Și, fără nici o armă, Robac; și-atunci, tustrei
Au tras ca la comandă-ntr-o clipă din sîneață.
Cum iepurele sare ogarilor în fața,
Așa sări și ursul; iar capul prăvălindu-l,
Pe cele patru labe, morișcă învîrtindu-l,
Din trupu-I plin de sînge, răcni grozav de tare
Și Contelui căzîndu-i de-a dura la picioare,
Îl azvîrle în țărînă. Și iar răcnind din foale,
Din nou se mai repede și cearcă să se scoale,
Cînd, vifor, peste dînsul pornitu-s-au năvalnic
Și Strapcinul cel crîncen, și aprigul Ispravnic.


În clipa ceea, Voischi și-a tras din cingătoare
Pestrițul, răsucitul său corn de de bivol, mare,
Părînd un șarpe boa; cu mîinile-adunate
Ducîndu-și-l la gură; iar bucile umflate
Balon păreau; și ochii aprinși, sticlind de sînge,
Jumate și-i închide, adînc de pîntec suge,
Plămînilor trimite din el cît aier are
Și cîntă: ca un viscol, un duh făr’ de hotare,
Trimite-n codru cornul adînca lui chemare
Și muzica, ecoul i-o crește și mai tare.
Tăcură vînătorii, uimiți fără să știe,
De-adînca, de curata, de ciudata armonie
Bătrînul, care-n codri vestit fu alteori,
Le cîntă înc’ o dată uimind pe vînători
Umpluse, înviase dumbrăvile adînci
De parcă slobozise toți cîinii-n ele-atunci
Vînatul începîndu-l. În cîntec, invocată
Era chiar vînătoarea întreagă, prescurtată.
Întîi, ca o chemare sonoră și bogată:
Trezirea. Dup’ aceea, un geamăt după altul:
Sînt cîinii care latră și hăituie vînatul,
Iar tonul tot mai tare răsună cînd și cînd
Ca tunetul: e focul de armă împușcînd.


Tăcu; dar cornu-l ține la buze, ca și cum
Tot Voischi, nu ecoul, mai sună și acum.


Iar sună: cornul pare acuma, deformat
Pe buzele lui Voischi: cînd mic și cînd umflat,
Spre-a da fiarei voce: ba lupul, gîtul lung
Părea că-i ursul cu bot căscat urlînd,
Ba zimbru-al cărui muget se-mpraștie în vînt.


Tăcu; dar cornu-l ține la buze, ca și cum
Tot Voischi, nu ecoul, mai sună și acum.
Și-a cornului chemare o poartă iar în larg
Stejarului stejarul și fagul către fag.
Iar sună! Par în cornu-I că zeci de cornuri sună
Și strigăt de mînie și-alarma-n el adună,
Și cîini, și vînătorii, și fiarele-mpreună
Cînd, cornul spre înaltuir Pan Voischi și-l repede
Și-un imn de biruință el norilor trimete.


Tăcu; dar cornu-l ține la buze, ca și cum
Tot Voischi, nu ecoul, mai sună și acum.
Cîți pomi atîtea cornuri răspund prin codru-n zbor,
Dontr-unu-ntr-altul, parcă trecînd din cor în cor;
Mai plină melodia se-ntinse mai departe,
Cu sunete mai line, mai limpezi, mai curate,
Pierind apoi departe, pe-al cerurilor prag!
Lăsînd din mînă Voischi, acuma, cornu-i drag
Și dîndu-i drumul, cornu-i căzu la cingătoare.
Umflat la fața, Voischi în razele de soare
Sta plin de inspirare, cu ochii cître cer,
Și ultimile tonuri prinzîndu-le, ce pier.
Atuncea izbucniră, cu miile, ovașii,
Aplauze și larma a mii de exclamații.


Se sting încet, iar ochii și-ndreaptă fiecare
Spre trupul uriașei, de-abia răpusei fiare
Zăcea stropit de sînge, de gloanțe ciuruit,
Cu pieptu-n iarba deasă căzut și încîlcit,
Cu labele din față larg desfăcute-n cruce.
Mai suflă: negrul sînge, pe nări, șiroaie-i curge,
Mai crapă încă ochii, dar capul nu-și mai mișcă;
Baseții-aduși de-acasă de Prezident, îi mușcă
Urechile pe care le țin ca-n clește strașnic,
Trăgînd de-o parte Strapcin, de cealaltă, Ispravnic,
Și din gîtlej cu sete ei sîngele îl sug.


Poruncă dete Voischi să li se vîre-un drug
De fier, printre măsele spre-a le deschide botul.
Cu paturile puștii, întorc pe față hoitul
Jivinei, și din nou urale, de trei ori
Răsună și se-nalță izbindu-se de nori…






























































.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!