Eu n'am văzut, persano, Bosforul niciodată,
Să nu mă'ntrebi de dânsul că nu știu să răspund.
In ochii tăi văd marea pentru întâiași dată
Cum flacăra albastră și-o pâlpâie la fund.

Ducând postavuri scumpe și suluri de mătasă,
N' am mers cu caravana spre falnicul Bagdad.
Inclină, pentru mine, statura ta frumoasă,
Lângă genunchii proaspeți tristețtea să mi-o scad.

Rugându-te, yădarnic îmi umilesc mândria,
Puțin de tot îți pasă dacă-ți șoptesc încet,
Că acolo departe în țara mea Rusia,
Sunt pentru toată lumea cel mai vestit poet.

Harmonica prin mine răsună năzdrăvană,
Aud cum latră câinii la luna altui cer.
Au n' ai vroi tu oare, ciudata mea persană,
Să-mi vezi albastra țară de spice și de ger?

Prin locurile-acestea nu-s numai într'o doară,
Chemarea ta fierbinte răzbise traiul meu,
Iar brațele, mai albe decât o primăvară,
Așa ca două aripi mă 'nfășurau mereu.

Demult eu nu mai caut în soarta mea hodină,
Deși trecuta viață n' o blestem și n' o 'nfrunt.
O, rogu-te vorbește, de vrei, despre lumină,
Despre 'inutul vostru în care uit că sunt.

Harmonica din suflet înăbuș-o cu șoapte
Și cu parfum de famec adapă-mă oricât,
Ca după una blondă ce-i hăt la miază-noapte,
Să nu regret atâta, să nu suspin atât.

Cu toate că Bosforul nu l' am văzut vreodată,
Îți voi vorbi pe urmă de raiul lui profund,
Că' n ochii tăi văd marea pentru întâiași dată
Cum flacăra albastră și-o pâlpâie la fund.