agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6128 .



Angelina
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [George_Cosbuc ]

2005-10-15  |     |  Înscris în bibliotecă de Gabi Schuster-Cărărușă





Baladă din Albania

Ca Dumitru-n albanime
Mai viteaz nu era nime,
Nici la braț mai viguros,
Nici la umblet mai frumos:
Era înger la iubire,
Zmeu era la războire;
Între fete curcubeu,
La bătăi trăsnet și leu.
El cu dragii săi tovarăși
La război pornit-a iarăși,
Dar pe drumul lat și-ntins
L-a cuprins un dor pe cale:
Dorul Angelinei sale.
Și el zice către frați:
- “Dragii mei! Voi m-așteptați,
Până-n seară, până-n noapte,
Până mâine-seară poate,
Pâní mă duc la draga mea
Căci nu pot de dor de ea!”
Astfel zise lin și blând
Și-apoi pleacă șuierând
Pe poteca mult bătută,
Care duce la palută!
La palat dacă-a sosit
Porțile-nchise-a găsit.
“Ce-i aceasta? Niciodată
N-a fost poarta sub lăcată,
Și-acum pentr-ntâia oară
Geme poarta sub zăvoară?!”
Greu uimit d-aceste, el
Bate-n poartă-ncetinel.
Vine-o babă și-l privește,
De pe zid apoi vorbește:
- “Ce tot bați? Mergi înapoi!
N-ai să cați nimic la noi!”
Și Dumitru greu mâhnit
De răspunsul ce-a primit,
Bate-n poartă cu piciorul,
Sparge poarta cu toporul:
Intră-n casă și gemea;
Căci în casă ce vedea?
Un fecior - oh, bată-l vina -
Þinea-n brațe pe-Angelina,
Și glumea, și-o dezmierda
Și cu foc o săruta.
Trist Dumitru geme, zbiară
Și-n mânia lui amară
Prinde lemnul sclipicios:
Angelina cade jos,
Crud bolborosește-n sânge,
Lin oftează și se stânge.
- “Viperă cu două limbi!
Astăzi juri și mâini te schimbi!
Astăzi juri pentr-a-nșela,
Mâine-nșeli pentru-a jura:
Deci să moară mișelește
Inima care mințește!”
Apoi crunt și disperat
Către tânăr s-a-nturnat:
- “Vezi cadavrul!... Dublă crimă...
Este chiar a ta victimă...
Sân zdrobit de două ori...
Pleacă fruntea... taci și... mori!”
Barda fulgera prin aer;
Un suspin înfrânt și-un vaier,
Și-un fecior tânăr frumos,
Mort de bardă cade jos.
Ucigașul lung privește
Sângele cum aburește
Și tăcut ca fierul stând
El se pare tremurând:
Simte-ale mustrării icuri
Și din gene-i lunec picuri.
Iar în urmă s-a plecat,
Trupurile-a ridicat
Și-așteptând până deseară,
Cu ele-a grăbit la moară
Și la țărm groapă săpa,
Acolo le-nmormânta.
Și de-atunci Dumitru n-are
Liniște și zi cu soare;
Și d-atunci mereu plângea
Lângă moară și zicea:
- “Moară! pentru orișicine
Macină fărina bine!
Căci copila ce-am ucis
A fost singurul meu vis,
A fost blândă cum e steaua
Și mai albă decât neaua!
Macină fărina bine,
Moară, pentru orișicine!
Căci voinicul ucis azi
A fost nobil și viteaz!”
Și pe locul, unde fu
Tânăru-ngropat, crescu
Un cipres cu frunză lată;
Unde-a fost dânsa-ngropată,
Au crescut vițe de vii. -
Și d-atunci prin bătălii
Toți la chiparos s-adun
Și pe rane frunză pun:
Căci e frunza fermecată,
Vindecă ranele-ndată.
Iar la vie rând pe rând
Curg bolnavii, căci gustând
Fructul viței fermecate
Iar le dă lor sănătate.

Cluj, octombrie 1885

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!